În România s-ar putea aplica o nouă rovinietă, care s-ar putea plăti în funcție de clasificarea EURO, pentru toate vehiculele.
„Noua rovinietă se va aplica autoturismelor, autobuzelor, vehiculelor comerciale și vehiculelor grele de marfă ≤ 3,5 t. Cu toate acestea, se pot percepe taxe rutiere (taxă de infrastructură în funcție de distanță) pentru utilizarea podurilor, a tunelurilor și a trecătorilor montane și asupra vehiculelor care fac obiectul Noii Roviniete, în baza dispozițiilor articolului 7 alineatul (4) din Directiva 1999/62/CE, cu modificările ulterioare”, se precizează într-un document al Ministerului Transporturilor pus în dezbatere publică.
În document e precizat faptul că toate vehiculele din România sunt clasificate în funcție de tipul lor: de martă, în funcție de masa totală maximă autorizată, în funcție de numărul de axe sau pasageri, numărul de locuri, etc.
Vehiculele sunt clasificate astfel: Categoria A pentru autoturisme și Categoriile B – H pentru vehicule mai mari și specializate inclusiv autobuze, vehiculele comerciale și vehicule grele.
Noua rovinietă prevede taxarea tuturor vehiculelor în conformitate cu clasa EURO în care sunt încadrate, care se bazează pe nivelul emisiilor, astfel cum este acesta menționat în cartea de identitate a vehiculului.
Clasa EURO este o încadrare atribuită fiecărui vehicul în parte de către producătorul vehiculului, în funcție de certificatul de conformitate aferent omologării de tip specifice obținute pentru un anumit tip de vehicul, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/858 care prevede un cadru general pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și a remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective.
În document se precizează că noua rovinietă se va întemeia pe principiul „Poluatorul Plătește”, adică tariful cel mai avantajos va fi pentru vehiculele cu motoare mai nepoluante. Cu cât emisiile de carbon cresc, cu atât crește și tariful rovinietei.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: