AcasăAlegerile editorilorSe schimbă legea circulației. Reguli mai stricte pentru șoferi

Se schimbă legea circulației. Reguli mai stricte pentru șoferi

-

Guvernul va adopta astăzi o ordonanță de modificare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se introduc noi sancţiuni în cazul folosirii inadecvate de către conducătorii de vehicule a telefoanelor mobile.

Proiectul de lege care va fi adoptat în ședința de azi a Guvernului condus de Viorica Dăncilă prevede “interzicerea, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Amenzile pentru folosirea telefonului mobil vor fi uriașe și pentru cei care conduc un vehicul care nu necesită obligativitatea deținerii unui permis de conducere.

“Noua sancţiune de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, pentru săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a contravenţiei indicate”, se mai precizează în proiectul legislativ ce va fi adoptat de Guvern.

De asemenea, Executivul vrea un mecanism mai aspru de sancționare a șoferilor care folosesc telefonul mobil sau un alt dispozitiv electronic în timpul mersului. Șoferii care încalcă noua lege, pe lângă amenda pe care o vor primi, vor rămâne și fără permis timp de 30 de zile.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România în care trăiesc cei mai mulți urși....

0
În România trăiesc în jur de 11.000-13.000 de urși, arată studiul genetic publicat la începutul săptămânii de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele mai...

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...