Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că mai multe stații de tramvai din București vor fi modernizate.
„Vom înlocui peroane vechi, deteriorate și vom moderniza stații de tramvai”, a transmis el.
Este vorba despre peroanele situate pe:
- strada Ștefan Hepites (pe ambele sensuri, pe Șos. Viilor, la intersecția cu str. Ștefan Hepites, sectorul 5);
- Piața Unirii (cap linie 32, la intersecția Bd Regina Maria cu Bd Unirii și Splaiul Independenței, sectorul 4);
- Depou Alexandria (cap linie 32, peron debarcare, în dreptul Depoului Alexandria, sectorul 5);
- Pasaj Colentina (pe Șos. Colentina, în bucla de întoarcere a tramvaiului 21, sector 2);
- Piața Hurmuzachi (ambele sensuri de pe Șoseaua Mihai Bravu, aflate în sectoarele 2 și 3, la intersecția cu Bulevardul Basarabia și respectiv Calea Călărași).
„Noile stații vor fi corelate cu semaforizarea și cu trecerile de pietoni și vor avea rampe de acces pentru persoane cu dizabilități și cărucioare pentru copii. Totodată, stațiile vor fi dotate cu indicatoare, coșuri de gunoi, garduri de protecție, elemente reflectorizante și adăposturi pentru călători.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat indicatorii tehnico-economici (documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții)”, a mai anunțat primarul.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: