Ministerul Educației a decis să introducă sala de detenție în școlile din România. Astfel, elevii care au un comportament prin care afectează desfășurarea orelor și își deranjează colegii vor fi trimiși într-o sală de detenție unde vor continua să studieze.
Noul Statut al Elevului prevede că, în cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca ei să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu.
În acest caz sunt obligatorii:
- supravegherea elevului de către un alt cadru dadactic sau didactic auxiliar
- informarea părintelui
Statutul Elevului mai prevede că profesorul poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Elevul nu va primi absență pentru respectiva oră de curs.
Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente.
Ministerul Educației a trimis la Monitorul Oficial atât Statutul Elevului, cât și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Cele două documente vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025 și vor fi disponibile pe edu.ro după publicarea în Monitorul Oficial, a mai transmis instituția.
Foto: NWimagesbySabrinaEickhoff / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: