AcasăAlegerile editorilorSe întâmplă în România. O pisică, închisă de ANAF într-un magazin!

Se întâmplă în România. O pisică, închisă de ANAF într-un magazin!

-

O pisică este captivă, de mai multe zile, într-un magazin închis de ANAF la Drobeta Turnu Severin. Cu toate că au existat mai multe cereri pentru eliberarea felinei, autoritățile par să fie depășite de situație.

Pisica înfometată își petrece zilele în vitrina unui magazin de confecții din Drobeta Turnu Severin. ANAF a sigilat spațiul comercial, în urma unor probleme pe care patronul turc le avea cu legea, scrie Gândul.

”Oare în ce ţară trăim că suntem în Uniunea Europeană, se poate să ţinem în captivitate un animal? Magazinul a fost sigilat de ANAF. Să se facă o comisie, să deschidă magazinul, să scoată animalul, este un animal de companie, este păcat”, a spus un bărbat din Drobeta Turnu Severin pentru sursa citată.

Ieri, a fost făcut un apel la 112, prin care s-a cerut ajutorul pompierilor pentru eliberarea piscii din magazin. Pompierii nu au răspuns la apel, ci au pasat responsabilitatea Poliției, care, la rându său, a trimis cazul la ANAF.

Polițiștii au precizat inspectorii ANAF din Târgu Jiu vor ajunge astăzi la Drobeta Turnu Severin pentru a elibera animalul înfometat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

O altfel de casă. Costă doar câteva mii de euro, secretul „stă” însă în pereţi
S-au pus în vânzare bilete de avion de 8 euro din București spre destinații din Europa
Locuri de muncă în depozite din străinătate. Plata ajunge la 2.300 de euro, avantaje pentru căsătoriți

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...