AcasăEconomicSe deschide primul segment de drum expres din România

Se deschide primul segment de drum expres din România

-

Primii kilometri veritabili de drum expres din România, care fac parte din tronsonul Craiova-Pitești, urmează să se deschidă circulației de astăzi. Această bucată de drum expr4es va funcționa ca o variantă ocolitoare pentru orașul Balș, din direcția Balș-Vest spre Piatra Oltului. Încă o porțiune, în continuarea acestui tronson, până după Slatina este aproape gata.

„Conform informațiilor noastre de ultimă oră, constructorul UMB a reușit să avanseze cu marcajele și restul finisajelor, în ciuda vremii proaste, cei 16 kilometri și ceva dintre nodurile Balș Vest (Spineni) și Slatina Vest (Piatra Olt/Găneasa) urmând să fie inaugurați pe 21 aprilie”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

Segmentul are o lungime de aproximativ 18,5 kilometri din care circa 16 vor fi dați în folosință acum.

Deocamdată, viteza pe drumurile expres va fi de 100 de kilometri pe oră. Însă, la inițiativa fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), s-a votat în Parlament o modificare legislativă prin care viteza maximă de circulație pe drumurile expres să fie de 120 de kilometri pe oră.

Drumurile expres, după normativ, sunt foarte similare autostrăzilor și au viteza de proiectare de 120 de kilometri pe oră la șes. Singura difernță importantă este că nu au bandă de urgență, ci un acostament asfalt.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...