AcasăEconomicSe deschide încă un tronson din Autostrada Moldovei

Se deschide încă un tronson din Autostrada Moldovei

-

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, de săptămâna viitoare, va fi deschis tronsonul de la Buzău până la Râmnicu Sărat dn Autostrada Moldovei.

De asemenea, din decembrie, urmează să fie deschisă autostrada până la Focșani.

„Săptămâna viitoare o să dea în circulaţie tot drumul de la Buzău până la Râmnicu Sărat, se va circula pe autostradă, urmând ca luna viitoare să se circule de la Buzău până la Focşani”, a anunţat premierul Marcel Ciolacu, vineri, în timpul unei vizite pe autostrada Moldovei.

Este vorba despre 130 de kilometri din autostrada Moldovei, după care alţi 50 de kilometri, între Ploieşti şi Buzău, vor fi daţi în circulaţie. „O să continuăm în acelaşi ritm şi vreau din nou să felicit constructorul, că s-a încadrat în toţi termenii”, a adăugat prim-ministrul. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat că mai sunt de finalizat marcaje şi lucrări la parapetele autostrăzii, lucrări care vor fi terminate până săptămâna viitoare, miercuri.

Întrebat dacă au crescut costurile cu aceste tronsoane faţă de sumele prevăzute iniţial Grindeanu a explicat că valoarea iniţială „nu a crescut cu nimic, e cea din licitaţie”.

Ministrul Transporturilor a explicat al lotul 3 din autostrada va fi deschis în decembrie, înainte de Crăciun. „Ne vom muta şi în sud şi aproximativ 40 de kilometri de drum expres între Craiova şi Piteşti vor fi daţi în circulaţie înainte de 1 decembrie, ceea ce eu cred că e un lucru important în zona de sud, urmând ca în luna decembrie, după 10 decembrie, dincolo de lotul 3, de care am amintit, să discutăm şi de alţi 16 kilometri care vor fi daţi în circulaţie de la Piteşti spre Curtea de Argeş.

E foarte important, deşi termenul e undeva în august 2025, să construim cât mai mult pe această zonă şi pe Piteşti-Sibiu, cei 16 kilometri îi vom da în circulaţie de asemenea în decembrie”, a anunţat ministrul Transporturilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...