Se deschide Grecia! De ce au nevoie românii pentru a putea vizita Elada

insula rhodos grecia
Insula Rhodos, Grecia. Foto: kirkandmimi / pixabay.com

Grecia a anunțat că își va deschide granițele pentru turiștii din România începând cu mijlocul lunii mai.

Guvernul Greciei continuă să își păstreze deocamdată majoritatea restricțiilor pentru a preveni creșterea numărului de infecții cu COVID-19.

În acest moment, oricine intră în Grecia trebuie să intre în carantină, însă autoritățile de la Atena au anunțat că din 14 mai se vor elimina multe dintre restricții.

La graniță, turștii români vor fi obligați să prezinte, la intrarea în Grecia, fie certificatul de vaccinare, fie dovada că au anticorpi sau un test PCR negativ.

Grecia va permite intrarea în țară cetăenilor UE și ai Marii Britanii, dar și turiștilor din țări precum Australia, Japonia, Israel sau Turcia.

Toți vizitatorii trebuie să prezinte un test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Grecia.

De asemenea, autoritățile elene au anunțat că vor face teste aleatorii pe aeroport, iar dacă testul este pozitiv toate costurile cu tratarea pacienților vor fi suportate de statul grec.

Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor, sute de mii de turiști din țară vizitând anual arhipelagul de la Marea Egee și Marea Mediterană.