AcasăSci-TechSe caută medicament pentru COVID-19. Încă o companie a început să testeze...

Se caută medicament pentru COVID-19. Încă o companie a început să testeze o pastilă

-

A început o adevărată cursă a companiilor farmaceutice pentru dezvoltarea unui tratament eficient și care să se administreze ușor împotriva COVID-19. Oamenii de știință vor să facă pastile care să trateze această afecțiune. O companie japoneză a început deja testele clinice și intră în cursă alături de Pfizer sau MSD (Merck Sharp & Dohme).

Laboratorul farmaceutic japonez Shionogi a dezvoltat o pastilă care ar urma să fie administrată una pe zi și se dorește anihilarea virusului la zece zile după infectare.

„Scopul nostru este un produs cu administrare pe cale orală sigur, la fel ca Tamiflu sau Xofluza”, a declarat publicaţiei The Wall Street Journal directorul general al acestei companii, Isao Teshirogi, dând exemplul acestor două medicamente folosite împotriva gripei.

Niponii sunt însă în urma cercetătorilor de la laboratoarele americane Pfizer și MSD, care sunt într-o fază avansată a conceperii unui asemenea tratament anti-COVID-19. Pastilele au fost dezvoltate pentru cei care sunt acasă și au simptome ușoare.

În aprilie, reprezentanții Pfizer anunța că pastila, care va face parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibatori de protează, funcționează prin atașarea de enzimele virale, oprind reproducerea virusului în celulele umane. Acești inhibatori atacă SARS-CoV-2 și împiedică replicarea acestuia în sistemul nostru respirator.

Inhibatorii de protează sunt folosiți în prezent pentru a trata și alte boli precum HIV sau hepatita C.

„Acest lucru ne permite să credem că [medicamentul] va fi mult mai eficace împotriva mai multor variante. Este o veste bună și avansăm cu studiile, urmând să avem mai multe vești în perioada verii”, a afirmat Bourla.

Pastile Pfizer ar putea apărea până la sfârșitul acestui an.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...