AcasăSocialScrisoarea unui puști pentru primarul din Voluntari: De ziua mea, îmi doresc...

Scrisoarea unui puști pentru primarul din Voluntari: De ziua mea, îmi doresc trotuare

-

Un copil de 12 ani, din orașul Voluntari, a scris pe blogul său, o scrisoare pentru primarul Florentin Pandele, prin care îi cere să facă trotuare, astfel încât să poată merge pe jos la școală și la magazinul deschis în apropiere.

Theodor Nicolae a scris că de 12 ani, de când s-a născut, situația este neschimbată în zona sa, adică nu există trotuare, iar părinții săi nu-l lasă să meargă pe stradă, pe unde circulă mașini.

Copilul a povestit toată situația pe blogul său, spunându-i primarului că de ziua lui își dorește trotuare pentru a putea merge pe jos la școală.

"Trotuar" în Voluntari
“Trotuar” în Voluntari

Iată postarea scrisă de Theodor Nicolae, pe blogul său.

“Aș fi putut să încep cu: “M-am săturat de mocirla de pe strada mea!” , însă părinții m-au educat și învățat să vorbesc civilizat, așa că doresc să vă întreb când vom avea și noi trotuare pe strada mea?

Cred că nici nu este nevoie să spun despre ce stradă este vorba pentru că, cu siguranță știți pe ce stradă nu se termină niciodată lucrările și șanțurile și firele aruncate peste tot.
De ce scriu acest articol și de ce sunt cam supărat? Pentru că îmi doresc să merg la școală pe jos. Asta nu se poate deoarece părinții nu mă lasa să merg pe stradă. Ca să nu mai merg pe stradă ar trebui să am trotuar pe care să pot merge în siguranță! M-am născut în zonă, situația era la fel. Stiți câți ani am acum? Anul acesta împlinesc 12 ani.

Nu credeți că totuși 12 ani ar fi de ajuns să terminați 3-4 km de trotuar?

Să vă mai spun ceva! Îmi doresc o bicicletă nouă! Deocamdată nu mi-o iau pentru că nu am pe unde să mă plimb cu ea. Aș fi vrut să merg la școală pe bicicletă, dar cred că mai aștept un pic să faceți trotuarele și mai apoi să visez la o pistă de biciclete. După socotelile mele, cred că pista de biciclete va fi folosită de nepoții mei.

Cred că la vârsta mea, aș putea lejer să mă duc la școală sau la un prieten vecin în vizită, fără să mă mai care mama cu mașina. Dar, după cum spuneam, cred că este periculos să circul pe jos, printre mașini, deoarece nu am trotuar.

Mai nou, în locul trotuarelor lipsă au apărut niște șanțuri mari. Deci, dacă scap și nu dă o mașină peste mine aș putea foarte bine să cad în șanț.

În plus, s-a deschis Lidl lângă casa mea (la aproximativ 1km). Îmi place să mă duc la cumpărarturi și mi-ar plăcea chiar să o ajut pe mama din când în când dar, ce să vezi? Nu mă pot duce singur deoarece NU am trotuar!
Deci, dragă domnule primar al orașului Volutari, știți ce mi-aș dori să primesc cadou de ziua mea? TROTUARE!

Va mulțumesc frumos!

TH – un copil din Voluntari care dorește să meargă pe jos la școală … și la Lidl.

UPDATE: Cititorii mi-au propus să pun și data nașterii ca termen de finalizare proiect. Așadar, dle primar, să știți că ziua mea este în noiembrie. Eu voi aștepta cadoul în fața porții. :)”.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

2 COMENTARII

  1. Starea jalnica in care se afla localitatea Voluntari,arata starea de spirit a primarului
    ,care din prea mult orgoliu s-a bagat in niste cheltuieli exagerate,prin constructia
    catedralei,pe ale carui clopot a stiut sa-si graveze numele intru posteritate.
    Chiar si daca nu si-ar scrie cu mandrie numele pe toate gardurile,tot nu ar fi capabil
    sa faca ordine in locaitatea care chipurile o pastoreste.De cand fratii Becali i-au rupt
    mana cu tarnacapul,s-a vazut ce bleg si papa lapte este.
    Nu a fost suparat de gest doar s-a nasit cu ei……
    Sa fim seriosi si sa intelegem ca in Voluntari ne trebuie un primar serios,nu un cantaret
    ,palavragiu,laudaros si mincinos ca Pandele.
    Asteapta deci copile inca 12 ani caci primarul Pandele viseaza la gloria eterna intr-un
    oras care de fapt este un sat.Daca in Petrechioaia natala Pandele nu a vazut trotuare
    cum sa inteleaga ca este nevoie de trotuare in Voluntari!!

  2. Preocuparea majora a primarului si a infricosatei sale neveste (santajata, batuta, …ututa si toate cele) este : nanananaaaaaaaa, nanananana, nanaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, nanana… si tot asa.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...