Grădina interioară a Școlii Centrale
În 2008, Școala Centrală din București, aflată pe Strada Icoanei, îi primea în fiecare dimineață pe elevi în săli de clasă cuprinse de umezeală, cu pereții acoperiți de tencuială coșcovită. Zidurile se măcinau de la temelie, iar viitorul clădirii construite în 1890 în stil neoromânesc de arhitectul Ion Mincu părea mai sumbru ca niciodată.
Deși clădirea era inclusă într-un proiect de reabilitare cu bani de la Banca Europeană de Investiții, consolidarea întârzia să înceapă din cauza unor complicații birocratice. Grav era că, în maximum un an, instituția risca să piardă banii dacă lucrările nu începeau. În plus, la nici 20 de metri de gardul școlii un dezvoltator imobiliar dorea să ridice un bloc-turn cu 14 etaje.
Lucrurile au luat-o pe drumul cel bun după ce elevii și profesorii Școlii Centrale au început să facă presiuni asupra Primăriei Bucureşti și să semneze petiții prin care cereau să li se repare şcoala și să nu se construiască noul imobil.
Expoziție cu „tot ce era mai urât în Școala Centrală”
„Școala începuse să arate din ce în ce mai obosită. Nu cădea, dar arăta dezastruos”, își amintește Edmund Niculușcă, unul dintre tinerii care au luat parte la protestele de acum patru ani. Pe atunci era elev în clasa a XII-a și, alături de alți colegi, a organizat o expoziție numită „Școala Centrală. Trecutul care obligă”. Edmund și prietenii săi au fotografiat „tot ce era mai urât în Școala Centrală”, de la subsolul inundat la gândaci și putregai.
În lupta pentru restaurarea clădirii li s-au alăturat foști elevi ai Școlii Centrale (organizați în Asociația „Prietenii Școlii Centrale”) și Asociația „Salvați Bucureștiul”: construirea turnului a fost oprită în instanță, iar Școala Centrală – reabilitată între timp – a participat în acest an pentru prima oară la Noaptea Muzeelor.
De regulă, în școală sau în curtea acesteia nu pot intra persoane din afara instituției, așa că bucureștenii care vor să viziteze clădirea lui Ion Mincu trebuie să profite de vreun eveniment precum Noaptea Muzeelor pentru a putea intra.
România nu are o statuie a lui Ion Mincu în spațiul public
Acum, după ce au reușit să salveze clădirea, elevii Școlii Centrale alături de foștii absolvenți vor să strângă bani pentru o statuie a lui Ion Mincu. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la moartea sa și, deoarece arhitectul nu are în România niciun monument public, tinerii vor ca până la sfârșitul anului 2012 să adune bani suficienți pentru un bust al acestuia. Statuia va fi realizată de artistul Virgil Scripcariu și va fi așezată în fața Școlii Centrale.
Campania „Statuie pentru Ion Mincu” a fost inițiată de APSC (Asociația „Prietenii Școlii Centrale”) alături de voluntarii ARCEN (Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate, din care fac parte și foști elevi ai Școlii Centrale). Deocamdată, cele două asociații au strâns 10% din fondurile necesare (costurile totale sunt estimate la 10.000 de euro). Cei care vor să ajute pot face donații într-un cont bancar (detalii aici).
Edmund Niculușcă, președintele ARCEN (stânga), este ghid pentru vizitatorii Școlii Centrale cu ocazia Nopții Muzeelor
Accesul în săli se face prin coridoare ce înconjoară curtea interioară a Școlii Centrale
Tavanul coridoarelor, din panouri de lemn pictat
Monograma Școlii Centrale de Fete (SCF)
La construirea galeriilor s-au folosit materiale foarte moderne pentru acea epocă, ca de exemplu fier forjat pentru ramele ferestrelor
Ce era Școala Centrală de Fete
Înființat în anul 1851 de domnitorul Barbu Știrbey, „Pensionatului Domnesc de Demoazele” – instituție ce avea să devină cunoscută mai târziu sub numele de Școala Centrală de Fete – le primea la studii doar pe fiicele boierilor înstăriți sau pe cele ale marilor dregători din țără. Scopul Pensionatului era să le pregătească pe fete pentru obligațiile vieții în familie și în societate, învățându-le să fie fiice ascultătoare, mame devotate și soții credincioase.
Grădina interioară este înconjurată de cele patru laturi ale Școlii Centrale
Frasinul din centrul grădinii are peste 100 de ani; a fost plantat în 1890
Regulamentul intern al Școlii Centrale era foarte strict. Fetele puteau ieși din pensionat doar de câteva ori pe lună, își vedeau părinții numai duminica, iar la sfârșitul fiecărei săptămâni mergeau la slujbă la Biserica Icoanei, la Biserica Silvestru sau la Popa Chițu. Tinerele erau supravegheate în permanență de către profesoare sau pedagoge.
Acestea din urmă nu le părăseau aproape niciodată: dormeau cu elevele și țineau cheia dormitorului, le însoțeau când își spuneau rugăciunea sau mâncau alături de ele. Lumea din afară era o amenințare pentru tinere, o lume a tentațiilor care nu trebuia să li se deschidă înainte de căsătorie. Până atunci, ideal era ca ele să fie ținute departe de societate, într-o inocență totală. Construită în 1890, clădirea concepută de Ion Mincu se afla la nouă metri distanță de stradă: locul perfect pentru a le izola pe domnișoare de agitația Bucureștiului.
Fotografii: Andreea Dogar
Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.
