De la data de 24 august intră în vigoare o nouă lege care schimbă modalitatea de redactare a unui proces-verbal de constatare a unei contravenții. Una dintre cele mai importante modificări este că un proces-verbal care nu va conține CNP-ul persoanei respective este nul. De asemenea, de acum înainte procesul-verbal este considerat automat și înștiințare de plată.
Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare de la 24 august.
Conform noii legi, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:
– data și locul unde este încheiat;
– numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator;
– numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului,
– descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
– indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
– indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație;
– posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ;
– termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.
„Lipsa uneia dintre mențiunile privind numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”, se mai arată în lege.
Potrivit legii, contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele necesare. În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului, agentul constatator poate apela la polițiști, jandarmi sau polițiști locali.
Procesul-verbal de constatare a contravenției este titlu de creanță și înștiințare de plată.
Normele de aplicare ale acestei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la 31 decembrie 2018.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: