„Schimbarea banilor”, o nouă metodă de înșelăciune

FOTO: GreatNews lei bani leu
FOTO: GreatNews

Polițiștii din Caraș-Severin sunt în căutarea unui bărbat care a înșelat un bătrân cu aproape 14.000 de lei.

Bătrânul le-a spus oamenilor legii că bărbatul care l-a păcălit l-a convins că banii lui sunt vechi și nu-i mai poate folosi și s-a oferit să-l ajute să-i schimbe.

„Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că bătrânul a fost abordat pe o stradă din apropierea locuinţei sale din Caransebeş, de un bărbat necunoscut. Intrând în discuţie cu acesta, bătrânul i-a spus că are nevoie de un instalator întrucât are probleme la coloana de apă. Bărbatul necunoscut s-a oferit să-l ajute, fiind invitat în curtea locuinţei.

Ulterior, acesta a simulat o convorbire telefonică cu un instalator, asigurându-l pe bătrân că va veni cineva într-o oră pentru a remedia problema”, transmit polițiștii din Caraș-Severin.

Apoi bărbatul i-a spus bătrânului că el a fost director la o bancă și știe că în noaptea respectivă „se vor schimba banii”.

„Crezându-l, bătrânul l-a invitat în locuinţă şi i-a înmânat toţi banii pe care îi avea: 13.800 de lei, pentru a-i spune dacă mai sunt valabili. După ce i-ar fi examinat, necunoscutul i-a spus că nu mai sunt valabili şi că trebuie schimbaţi la o bancă, oferindu-se să îl ajute.

Bătrânul a acceptat, mergând în altă încăpere pentru a se schimba de haine. În acest timp, bărbatul necunoscut i-a spus că pleacă înainte şi îl aşteaptă la o agenţie bancară”, mai precizează polițiștii.

Hoțul a profitat de faptul că au apărut pe piață noi bani, cu stema României modificată. Reprezentanții Băncii Naționale au transmis că banii vechi vor fi scoși periodic din circulație și înlocuiți cu noii bani cu stema schimbată.

Însă, mare atenție, ultima schimbare de bancnotă, de exemplu, a fost realizată în 2008. Mai exact, pe lentila bancnotei de 10 lei a apărut un semn grafic suplimentar pentru un plus de siguranță.

În cazul acestei bancnote, decizia a fost luată în 2005, implementată prima dată în 2008, iar la ora actuală încă există bancnote de 10 lei vechi care circulă în paralel cu hârtia de 10 lei cu elementul grafic suplimentar. Deci este vorba de un proces de durată de înlocuire a banilor vechi cu cei noi.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.