Schimbare importantă la Bacalaureat și Evaluare Națională

Subiecte Limba Română BAC 2019. Foto: gorjeanul.ro
Foto: gorjeanul.ro

Începând de anul viitor, la Bacalaureat și Evaluare Națională se vor introduce mai multe subiecte de tip grilă.

Mai exact, subiectele vor avea „40% itemi obiectivi”, adică întrebări deschise și de tip grilă, potrivit președintelui Centrului Național de Evaluare și Examinare, Marian Șuță, citat de edupedu.ro.

Noutatea o reprezintă introducerea întrebărilor deschise și de tip grilă și la subiectele de examen de la Limba română, Matematică și Istorie.

„Se merge pe abordarea unitară la toate disciplinele de examen. La unele erau deja itemi obiectivi, la socio-umane, la geografie. Nu erau astfel de subiecte la Română, la Matematică și la Istorie”, a declarat Marian Șuță.

Anul acesta, după examenul de Bacalaureat, rata de promovabilitate a fost de aproape 68%. La nivel național s-au luat 104 medii de 10. În topul promovabilității au fost județele Cluj (81,14%), Iași (80,27%) și Bacău (77,26%). Bucureștiul a avut o rată de promovabilitate de 72,8%.

După Evaluarea Națională, aproape 74% dintre elevi au avut medii peste 5. Ministerul Educației anunță că la examenul de Limba și literatura română au obținut note peste cinci 83% dintre candidați și au luat nota maximă 2.089 de elevi. La examenul de Matematică, 61,3% dintre elevi au note peste 5, iar 1.903 au luat nota 10.

Cele mai mari procente ale mediilor mai mari de 5 s-au înregistrat în Brăila (89,5%), Cluj (87,8%), Prahova (86,7%), București (86,1%) și Galați (83,5%).

Calendarul examenului de Bacalaureat 2019

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale, iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă, Limba si literatura română, va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă este programată marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului și specializării, se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 – 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

Calendarul Evaluării Naționale 2019 

Prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, la limba şi literatura română, va avea loc în data de 18 iunie 2019. Următoarea probă scrisă, la matematică, se va desfășura în data de 20 iunie, iar ultima, la limba şi literatura maternă, pentru elevii care au studiat această disciplină, este programată în data de 21 iunie.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie, până la ora 12:00, procedură urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 – 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018 – 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.

Ulterior afișării rezultatelor, în perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt judeţ.

Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 – 8 iulie.

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.