Premierul Marcel Ciolacu spune că e de părere că „ar trebui intervenit legislativ”, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la ancheta jurnaliștilor de la Recorder legat de proiectul imobiliar Nordis.
De asemenea, liderul PSD a mai spus că Vicol nu va mai candida la parlamentare.
„Am avut o discuție cu colegii mei ca astfel de lucruri să nu se mai poată întâmpla. (…) O să vedeți, am luat legislația din Franța, și din Gemrnia, am făcut un grup de lucru la Parlament cu domnul Simonis și o să vină cu o propunere legislativă. În Franța, de exemplu, nu ai voie să percepi un avans mai mare de 10% la un bloc pe care nu l-ai construit. Sau se merge pe sistemul de asigurare. Mi se pare normal să modificăm legislația în acest sens”, a spus premierul.
Acesta a mai precizat că Laura Vicol nu va candida pe nicio listă la viitoarele alegeri parlamentari. „Doamna Vicol nu și-a exprimat dorința de a candida și niciun președinte de organizație nu a venit până acum să propună pe listă”, a afirmat Ciolacu.
Laura Vicol-Ciorbă este soția lui Vladimir Ciorbă, asociatul principal al Nordis. Laura Vicol este deputat PSD și-a depus demisia, marți, din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: