Scandalul anului în tenis: Maria Șarapova a recunoscut că s-a dopat

FOTO: Brian Minkoff-London Pixels/Wikimedia Commons
FOTO: Brian Minkoff-London Pixels/Wikimedia Commons

Maria Șarapova, de cinci ori campioană de Grand Slam și cea mai bine plătită sportivă din lume, a anunțat ieri că a fost depistată pozitiv la un control antidoping la Australian Open.

Șarapova a picat testul în 26 ianuarie, ziua în care a pierdut în fața Serenei Williams, în sferturile de finală.

Rusoaica în vârstă de 28 de ani, care nu a mai jucat niciun meci de atunci, din cauza unei accidentări, va fi suspendată provizoriu din circuitul profesionist, până la o sentință definitivă.

Șarapova a pierdut deja sprijinul Nike, unul dintre sponsorii săi principali. Rusoaica semnase, în 2010, un contract pe opt ani cu compania de echipamente sportive, în valoare de 70 de milioane de dolari.

Jucătoarea de tenis născută în Siberia a fost suspendată pentru meldonium, un medicament dezvoltat în Letonia pentru pacienții care au probleme cu circulația sângelui. Medicamentul nu a primit aprobarea pentru vânzare în Statele Unite.

Această substanță a fost inclusă pe lista substanțelor interzise la începutul anului. Șarapova susține că nu a știut de această modificare și că lua meldonium încă din 2006.

Rusoaica nu este prima sportivă care este suspendată pentru că a luat substanța. Atleta suedeză Abeba Aregawi a fost și ea suspendată.

Tot ieri, patinatoarea Ekaterina Bobrova, tot din Rusia, a anunțat că a fost depistată pozitiv c meldonium la Campionatele Europene de Patinaj Artistic din acest an, unde ea și partenerul său, Dimitri Soloviev, s-au clasat pe locul 3.

Maria Șarapova, care este la prima greșeală de acest fel, poate primi chiar și patru ani de suspendare. Pedeapsa pentru folosirea neintenționată a unei substanțe interzise este de maximum doi ani, însă Șarapova ar putea primi o sancțiune mai blândă.

Tenisul a avut parte de câteva scandaluri de dopaj în ultima vreme. Croatul Marin Cilici și sârbul Viktor Troicki au fost suspendați în 2013, însă au revenit rapid în circuit, după ce au contestat deciziile.

Dacă acest articol vi s-a părut interesant alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Pământul, atunci și acum. 10 imagini spectaculoase ale NASA surprind schimbarea planetei
7 locuri spectaculoase din România în care nu ai voie să intri
Idei de afaceri 2016. Patru ferme și plantații pe care să le faci cu bani puțini