AcasăInternationalSarkozy, fostul președinte al Franței, a fost reținut de poliție

Sarkozy, fostul președinte al Franței, a fost reținut de poliție

-

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost reținut de poliție. Este vorba despre o anchetă cu privire la finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2007. Sarkozy este acuzat că a primit bani din partea fostului dictator libian Muammar Gaddafi.

Mai exact, ar fi vorba de o sumă de 5 milioane de euro, pe care Sarkozy i-ar fi primit printr-un intermediar. Presa franceză scrie că acesta s-ar afla în arestul poliției din Nanterre, unde ar putea sta cel puțin următoarele 48 de ore.

În 2011, fiul liderului libian Muammar Gaddafi, Seif al-Islam, declara că puterea de la Tripoli a finanțat campania electorală a lui Nicolas Sarkozy pentru alegerile prezidențiale din 2007, potrivit unui interviu pentru Euronews, citat de AFP.

Întrebat de postul de televiziune despre poziția Libiei față de Franta, prima țară care a recunoscut opoziția libiană, Seif al-Islam a declarat: „În primul rând, Sarkozy trebuie să ne dea înapoi banii pe care i-a acceptat de la Libia pentru a-și finanța campania electorală. (…)

Noi suntem cei care i-am finanțat campania și avem dovada. Suntem gata să dezvăluim totul. Primul lucru pe care îl vom cere acestui clovn este să restituie banii poporului libian. Noi am convenit să-l sprijinim pentru ca el să ajute poporul libian, dar el ne-a dezamăgit. (…) Dă-ne banii înapoi. Avem toate detaliile, conturi bancare, documente, și operațiunile de transfer. Vom dezvălui totul în curând”, spunea Seif al-Islam.

Președinția franceză, al cărei șef era Sarkozy, a negat aceste acuzații.

Sarkozy a fost președintele Franței între 2007 și 2012. De asemenea, anterior a fost și de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin.

La alegerile din 2012, primul tur de scrutin s-a finalizat cu victoria lui François Hollande, care a obținut cele mai multe voturi, urmat la mică distanță de Nicolas Sarkozy, însă niciunul dintre ei nu au obținut majoritatea voturilor. Hollande a câștigat și al doilea tur, iar Sarkozy s-a recunoscut înfrânt.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...