Șapte oameni au fost chemați la poliție pentru că au înjurat un primar pe Facebook

FOTO: geralt/Pixabay.com
FOTO: geralt/Pixabay.com

Șapte persoane au fost chemate la poliție din cauza unor comentarii injurioase la adresa primarului și angajaților Primăriei Întorsura Buzăului.

Două persoane au fost amendate. „M-am trezit cu citaţie la poliţie din partea primarului, Leca Băncilă, şi din partea primăriei. Vineri, eu a trebuit să plec (în străinătate) şi m-am trezit că trebuie să merg la poliţie. Am primit amendă de 200 de lei. Asta a fost. Din cauza unor comentarii, ceva jigniri, însă era o conversaţie ceva de genul <<Nu se face nimic în centru, pe cei din primărie nu îi interesează nimic!>> chestii din acestea au fost.

Vinerea eu eram pe drum, eu trebuia să plec în străinătate, la ora 09:00 – 10:00, am intrat la poliţia de la Întorsura şi mi s-a adus la cunoștință că primarul Întorsurii Buzăului nu a fost mulţumit de comentariile noastre şi mi-au dat amenda de 200 de lei”, a spus Marian Banciu, unul dintre cei reclamați de edilul Băncilă, pentru Observatorul de Covasna.

Acesta mai spune că și fratele său a primit o amendă tot de 200 de lei. Cei care au comentat pe Facebook acuzau primăria Întorsura Buzăului că nu este suficient de implicată pentru a rezolva problemele localității.

„Dacă unele persoane nu au niciun interes pentru oraşul Întorsura Buzăului, atunci să lase meseria de primar, sau ce sunt acolo în primărie, altora cărora chiar le pasă de oraş. Am ajuns să umblăm cu cizme prin centru? Păi suntem de râsul curcilor, dacă nu de râsul lumii. Suntem stat european, suntem undeva la 100 de ani în urmă faţă de ţările din vest, dar acesta este interesul instituţiilor publice la Întorsura Buzăului. Noi ca cetăţeni ne facem datoria de a ne exprima, dar se pare că ne-am întors în 1989. Dacă spui ceva eşti amendat. Au trecut 30 de ani degeaba”, a mai spus Marian Banciu, pentru Observatorul de Covasna.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.