În SUA este o adevărată epidemie de boli pulmonare legată de medici de utilizarea țigărilor electronice. Autoritățile federale au anunțat că până acum s-au înregistrat șapte decese și 530 de îmbolnăviri. Anne Schuchat, de la Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor a declarat că mai multe din persoanele bolnave au vârste sub 25 de ani, iar trei sferturi sunt bărbați.
Laboratoarele de analize ale Agenţiei Alimentelor şi Medicamentelor din SUA (FDA) se află în posesia a peste 150 de eşantioane suspecte, dar nu au identificat încă substanţa sau substanţele responsabile pentru aceste boli pulmonare acute, a declarat Mitch Zeller, directorul Centrului pentru produse din tutun din cadrul FDA.
În urmă cu o săptămână, Donald Trump le-a declarat jurnaliștilor de la Casa Albă că este nevoie de măsuri „foarte, foarte puternice” în privința țigărilor electronice, întrucât acestea reprezintă un pericol pentru „copiii nevinovați”.
Secretarul american al Sănătății, Alex Azar, a anunțat că Administrația pentru Alimente și Medicamente va redacta în următoarele săptămâni o serie de reglementări în privința țigărilor electronice.
Secretarul de Stat Raed Arafat, care a tras de mai multe ori semnale de alarmă cu privire la produsele de vapat, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că așteaptă informațiile științifice în legătură cu acest subiect.
„E posibil că ce se întâmplă acum e un efect al unor substanțe la care plămânii au fost expuși o lungă durată. Cine crede că introducerea unor substanțe, cum sunt folosite în vapat, țigările clasice sau încălzite, introducerea lor în sistemul respirator e normală sau că plămânii pot rămâne sănătoși, se înșală. La un moment dat, încep să apară efectele. Pericolul la care plămânii au fost expuși aceste substanțe, fie că vorbim de vapat sau țigară încălzită, e o perioadă scurtă, încă nu știm efectul real, cum știm efectul țigărilor clasice.
Din păcate, vedem că există atacuri continue pe social media împotriva celor care avertizăm, atacuri foarte bine coordonate ale unor oameni care încearcă să minimalizeze efectele și ce se întâmplă în SUA. Sper ca în cel mai scurt timp să avem informații științifice valide din partea colegilor din SUA”, spune Raed Arafat, secretar de stat.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: