Salariu fabulos pentru o secretară de primărie dintr-o comună

păulești satu mare
Ședință de Consiliu Local la Primăria Păulești. Foto: YouTube

Fosta secretară din comuna Păulești, județul Satu Mare, primea un salariu de peste 23.000 de lei pe lună, a descoperit Curtea de Conturi în urma unui control, relatează Digi24.

Eva Sava susține însă că nu a primit banii ilegal, ci pentru desfășurarea unui proiect cu fonduri europene.

Actualul primar al comunei, Zenoviu Bontea, a declarat că dacă ar fi primit sporuri pentru administrarea fondurilor europene secretara trebuia să aibă, conform legii, niște ștate de plată și niște pontaje, însă acestea nu există.

În plus, Curtea de Conturi a mai descoperit și că fostul primar, viceprimarul, dar şi un fost poliţist local, fiul contabilei primăriei de la acea vreme, au primit nejustificat peste 100.000 de lei.

Iosif Nagy, fostul primar al comunei Păulești, a declarat pentru Digi24 că el a fost internat în spital destul de mult timp în anii 2015-2016 și nu știe ce este cu aceste sume primite ilegal.

Actuala administrație a primăriei va începe acum procedura de recuperare a banilor.

Hemoragie din banii publici

Sporurile și veniturile ilegale primite de angajații de stat nu sunt ceva nou în România. Un raport al Curții de Conturi din ianuarie 2017 a relevat că patru persoane din conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au beneficiat de salarii nelegale care au totalizat 58.000 de lei.

În martie 2017, un alt control al Curții de Conturi a descoperit că 69 de angajaţi ai Companiei de Drumuri au primit nejustificat sporuri de până la 75% din salariu în 2015, prejudiciul adus astfel companiei fiind de 725.000 lei.

Anul trecut, aceeași instituție de control a descoperit sporuri salariale ilegale de peste 40 de milioane de euro la Administraţia Naţională „Apele Române”. Iar în urmă cu 2 ani, un raport al Curţii de Conturi pe anul 2013 a arătat că Primăria Timişoara a făcut plăţi salariale ilegale de peste 24 de milioane de lei.