USR a depus la Parlament, miercuri, un proiect de lege prin care salariile în învăţământul preuniversitar urmează să fie majorate cu 25% din salariul minim pe economie, informează Agerpres.
Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat că această iniţiativă legislativă îşi propune revizuirea grilei salariale pentru învăţământul preuniversitar, din dorința de a stimula o societate în care educaţia este performantă, iar absolvenţii să poată fi primiţi cu uşurinţă în piaţa forţei de muncă. Pentru acest deziderat, senatorul USR crede că trebuie regândit statutul cadrului didactic.
„Anul 2022 este un an bornă pentru o suită de modernizări care vor pune bazele învăţământului pe următorii 10 ani. Discutăm de o nouă structură de an şcolar, discutăm de o nouă formă de evaluare a elevilor din învăţământul preuniversitar, discutăm despre posibil o nouă lege a educaţiei, despre viziunea România educată, discutăm despre jaloane PNRR şi posibilitatea de a absorbi 3,6 miliarde de euro în acest domeniu”, a mai explicat Ştefan Pălărie.
De asemenea, senatorul USR Irineu Darău a menţionat că proiectul de lege propune mărirea salariilor tuturor cadrelor didactice şi nedidactice din învăţământul preuniversitar cu 25% din salariul minim, pentru ca niciun cadru didactic debutant să nu mai obţină o sumă, ca salariu net, sub coşul minim de consum pentru o persoană.
„Astăzi un cadru didactic debutant obţine doar 1.985 de lei net, conform grilei de salarizare aflate în vigoare. Noi propunem de fapt translatarea acestei grile cu 25% din salariul minim, ceea ce va duce un cadru debutant la 2.715 lei, cu câţiva lei peste coşul minim de consum. Credem că nu putem avea un sistem de învăţământ atrăgător pentru tineri şi performant dacă nu asigurăm tuturor celor care predau un salariul, aş spune, minimal decent, cu siguranţă nu suficient”, a punctat senatorul.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: