S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională. Ce note au luat elevii

rezultate bac 2020
Foto: cataloagescolare.ro

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, 3 iulie, pe site-ul dedicat al Ministerului Educației.

Elevii pot vedea rezultatele obținute la examen pe site-ul evaluare.edu.ro. Potrivit ministrului Educației, Ligia Deca, 65 de elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Numărul de medii de 10 din acest an este mult mai mic față de cel de anul trecut. În 2023, 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10. În 2022, numărul acestora a fost de 221.

74,4% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în acest an au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Rata de promovare este mai mică decât în anii anteriori. În 2023, promovabilitatea la Evaluarea Națională a fost de 76,2%, în anul 2022 a fost de 82,3%, în 2021 a fost de 76,8%.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Prima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română, a avut loc marți, 25 iunie în 3.392 unități de învățământ/centre de examen.

Au fost prezenți 153.398 de absolvenți ai clasei a VIII-a (95,6%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Nu s-au prezentat 7.069 de absolvenți.

Joi, 27 iunie, s-a desfășurat a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2024).

Au fost prezenți 153.013 absolvenți ai clasei a VIII-a (95,1%) din totalul celor 160.467 de înscriși pentru susținerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenți (4,9%).

Vineri, 28 iunie, a avut loc și ultima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura maternă.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.