AcasăNewsS-au afișat rezultatele de la Bacalaureat. Ce note au luat elevii

S-au afișat rezultatele de la Bacalaureat. Ce note au luat elevii

-

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în urmă cu puțin timp rezultatele la Examenul de Bacalaureat pe site-ul edu.ro.

Rezultatele din fiecare unitate de învățământ pot fi consultate aici. Rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (față de 76,4% în prima sesiune a anului trecut). Au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9% (81,5%: iunie – iulie 2024), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie – iulie 2024).

24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49. 3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați.

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: 220;
Limba și literatura maternă: 24;
Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914).

Acesta este primul an în care candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau de un reprezentant legal.

După ce își văd lucrările, candidații decid dacă depun sau nu contestații. Însă depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor: elevii pot în continuare să conteste notele de la BAC și dacă nu își vizualizează lucrările. De asemenea, vizualizarea lucrării/lucrărilor nu îl obligă pe candidat să depună contestație.

Lucrările pot fi vizualizate vineri, 20 iunie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, precum și pe 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...