S-a prăbușit un avion cu aproape 200 de oameni la bord

Un avion cu 191 de persoane s-a prăbușit la aterizare în statul Kerala din India, anunță BBC.

Avionul aparținea companiei low cost Air India Express, o subsidiară a companiei naționale indiene Air India.

Aeronava, ce venea din Dubai, a derapat pe aeroportul Calicut în momentul aterizării. Potrivit autorităților indiene, după ce a alunecat, avionul Boeing 737-800 a căzut într-o vale.

Imaginile de pe rețelele de socializare arată că avionul s-a rupt în două. Deocamdată nu se cunoaște numărul total al victimelor.

Cel puțin două persoane, inclusiv pilotul, au murit. Potrivit Sky News, 30-40 de pasageri sunt răniți și au fost duși la spital. În total, în avion erau 184 de pasageri, 10 dintre aceștia fiind copii.

Incidentul s-a petrecut la ora locală 19, pe o vreme foarte ploioasă (în această perioadă India se află sub influența musonului).

Nu este primul incident în care este implicată o aeronavă a acestei companii aeriene. În mai 2010, un avion al Air India Express a ratat aterizarea pe aeroportul din Mangalore și s-a prăbușit. 158 de oameni au murit atunci.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.