Ryanair concediază 3.000 de angajați, iar celorlalți le taie salariile

FOTO: RyanAir bilete de avion ieftine cele mai ieftine bilete de avion
FOTO: RyanAir

Compania low-cost Ryanair, una dintre liniile aeriene cel mai des utilizate și de către români, a anunțat că va da afară 3.000 de oameni, adică 15% dintre angajați, relatează BBC.

În acest fel Ryanair încearcă să se restructureze pentru a face față pandemiei de coronavirus.

Potrivit companiei, cele 3.000 de posturi în pericol sunt în special cele de piloți și de însoțitori de bord.

În plus, cei care nu vor fi concediați vor avea salariile diminuate cu până la 20%.

Șeful Ryanair, Michael O’Leary, și-a tăiat și el salariul cu 50% pentru tot restul anului financiar (până în martie 2021).

Michael O’Leary a declarat pentru BBC că tăierile planificate sunt „măsurile minime pe care trebuie să le luăm dacă dorim să supraviețuim pentru următoarele 12 luni”.

El a mai spus că dacă nu se descoperă un vaccin, compania ar putea să anunțe tăieri suplimentare de joburi / salarii în viitor.

Șeful Ryanair a mai declarat că speră să anunțe planul de restructurare până la 1 iulie.

Michael O’Leary a anunțat că va dura până la 6 luni ca pasagerii zborurilor anulate din cauza pandemiei să își primească banii înapoi.

Compania se așteaptă să înregistreze o pierdere netă de peste 100 de milioane de euro pentru primele 3 luni ale anului.

Compania a mai anunțat că a intrat în criza generată de coronavirus cu rezerve de aproape 4 miliarde de euro cash și că va continua să gestioneze aceste resurse pentru a supraviețui pandemiei.

La jumătatea lunii aprilie, și compania low-cost Wizz Air a anunțat că va concedia 1.000 de angajați și că celorlalți le va tăia salariile.

În total, compania din Ungaria va renunța la 19% dintre angajați. Salariile piloților și ale însoțitorilor de bord vor fi tăiate, în medie, cu 14%, iar salariile directorilor cu 22%.

Wizz Air încearcă astfel să își reducă costurile pe perioada în care aeronavele sale sunt blocate la sol.

Wizz Air operează în acest moment la o capacitate de 3% și a anunțat că este stabilă financiar, având 1,5 miliarde de euro cash la finalul lunii martie 2020.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: