Rusia amenință că rupe relațiile cu UE: „Dacă vrei pace, atunci pregătește-te de război”

Vladimir Putin alegeri Rusia
Vladimir Putin poate conduce Rusia și după 2024. Foto: Pixabay

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova ar putea rupe relațiile cu Uniunea Europeană dacă statele blocului comunitar impun sancțiuni economice dure regimului de la Kremlin, potrivit unui interviu publicat pe site-ul ministerului și citat de agenția de presă Reuters.

Această declarație vine în contextul unor tensiuni tot mai mari între Kremlin și UE, după arestarea și condamnarea opozantului lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi. Întrebat într-un interviu ce urmează să fie publicat astăzi, integral, dacă Rusia va lua măsuri în sensul tăierii relațiilor cu UE, Lavrov a spus:

„Plecăm de la premisa că suntem gata (să facem acest lucru). În cazul în care vom vedea din nou sancțiuni impuse în anumite sectoare care prezintă riscuri pentru economia noastră, inclusiv în domenii dintre cele mai sensibile. (…) Nu vrem să ne izolăm la nivel global, dar trebuie să fim pregătiți pentru asta. Dacă vrei pace, atunci pregătește-te de război”, a declarat Lavrov, potrivit Reuters.

Surse diplomatice, citate de Reuters, spun că UE urmează să impună interdicții de călătorie și înghețarea conturilor unor apropiați ai președintelui Putin. Presiunile pentru sancționarea Rusiei au devenit tot mai accentuate după ce Kremlinul a decis să expulzeze diplomați din Germania, Polonia și Suedia chiar în ziua vizitei șefului diplomației europene,

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.