Românii mor cu zile: Cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile din UE

Foto: Pixabay

Potrivit unui raport anual în ceea ce privește ”Starea Sănătății în Uniunea Europeană”, România are cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile din spațiul comunitar.

România ocupă locul al patrulea în UE la cel mai mare număr de cazuri, după Lituania, Letonia și Ungaria, și în clasamentul deceselor din cauze prevenibile.

De asemenea, țara noastră are una dintre cele mai scăzute speranțe de viață din Uniunea Europeană. Un român trăiește, în medie, puțin peste 75 de ani, în timp ce media UE depășește 80 de ani.

Principalele boli tratabile de care mor românii sunt cele de inimă, accidentele vasculare, pneumonia și cancerul colorectal.

În ceea ce privește decesele care pot fi prevenite, la care România ocupă locul al patrulea în Uniunea Europeană, principalele cauze sunt bolile ischemice ale inimii, cancerul la plămân, precum și decesele cauzate de consumul de alcool și de accidente.

Raportul susține că nu doar sistemul de sănătate din România este de vină pentru această situație, ci și alimentare nesănătoase, fumatul, consum de alcool și condiția fizică proastă.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.