AcasăEconomicRomânii care cultivă „aurul roșu”, cel mai scump condiment din lume

Românii care cultivă „aurul roșu”, cel mai scump condiment din lume

-

Au început să apară primele fire de șofran pe terenurile unei cooperative din comuna Bustuchin, din județul Gorj. Mai mulți fermieri s-au asociat și sper să înființeze cea mai mare plantație de șofran din țară. Au plantat un lot experimental și speră să obțină prin cooperativa lor subvenții și reduceri de impozite, potrivit Știrile TVR.

În total, sunt 35 de agricultori care au intrat cu pământurile în această afacere, convinși că pământul și condițiile climatice sunt bune pentru cultivare șofranului. Ideea a venit de la patru cetățeni spanioli, care le-au propus afacerea.

Șofranul a fost întotdeauna considerat cel mai scump condiment din lume. Ar fi originar din Orientul Mijlociu. A ajuns în Europa prin Spania, adus de mauri. În prezent, în Europa, sunt culturi însemnate în Spania, Italia, Grecia și Franța, unde s-ar produce șofranul de cea mai bună calitate.

Un kilogram de șofran ar costa între 30.000 și 40.000 de euro, iar prețul mare este din cauza faptului că pentru o astfel de cantitate ar fi nevoie de recoltarea a aproximativ 200.000 – 250.000 de flori din care se rețin doar stigmatele. De asemenea, este o cultură manuală, migăloasă, ce nu suportă mecanizare decât la lucrările solului.

Planta ajunge până la 30 – 40 de centimetri înălțime, are frunze lungi și înguste, iar fructele sunt mici și albe. Florile apar din septembrie până în noiembrie. Locul în care se cultivă trebuie să fie cald, cu mult soare, iar solul să fie bogat în humus și bine arat. Se înmulțește numai prin bulbi și e o plantă care nu se poate poleniza decât foarte rar. Se plantează în perioada iulie-august, la adâncimi de 20 – 30 de centimetri.

Pe timpul iernii, cultura se poate proteja cu paie, iar în perioada mai-iunie frunzele se usucă, planta intră repaus vegetativ, se cormii și se face divizarea. O cultură se poate ține în același sol 5 – 7 ani.

Condimentul șofran se folosește în bucătărie la supe de pește, la mâncăruri pe bază de orez, la sosuri sau chiar în diferite sortimente de pâine. Trebuie pus cu moderație, doar cât să aromatizeze, pentru că poate da un gust amar mâncărurilor.

 

FOTO: ulleo/Pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. Bani online! Daca v-ati saturat sa cautati oferte cu adevarat serioase, acum e timpul sa va opriti, pentru ca aici veti gasi ceva ce e deja demonstrat! Puteti castiga bani online, cu un efort inteligent, in timpul liber! Trebuie sa aveti calculator, conexiune la internet, sa stiti sa folositi emailul, documente word si pdf. Tot aici veti invata totul gratuit! Numai cand va hotarati cu seriozitate, cereti detalii mai multe la adresa de email: adyanavideo@yahoo.com

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...