Românii ar putea avea nevoie de acte speciale în Marea Britanie, după Brexit

Ministrul Muncii, Amber Rudd, a declart că peste 3,2 milioane de cetățeni europeni vor avea nevoie de documente speciale pentru a dovedi că pot să locuiască și să muncească în Marea Britanie, după ieșire Regatului din Uniunea Europeană.

Ministrul Rudd a spus că „problema va fi abordată treptat, iar autoritățile vor utiliza de toate „avantajele tehnologiei pentru a gestiona cât mai corect problema imigrației”.

În urmă cu o săptămână, Ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, declara la o reuniune a Guvernului că emigranții ilegali cu o ședere de zece ani și care nu au fost depistați de autorități să primească dreptul de rămâne în Marea Britanie și după Brexit.

Merkel a spus că UE nu poate separa cele patru libertăţi, respectiv circulaţia bunurilor, capitalului, oamenilor şi serviciilor, pentru a permite Marii Britanii să restricţioneze imigraţia provenită din blocul comunitar dar să păstreze accesul fără tarife la piaţa Uniunii, de aproape 500 de milioane de persoane.

Ea a deschis însă posibilitatea discutării cadrului circulaţiei libere a oamenilor, într-o evoluţie semnificativă pentru Marea Britanie, controlul imigraţiei fiind un subiect major pentru mulţi dintre cei care au susţinut ieşirea din UE la referendumul din iunie.

„Dacă am face o excepţie cu Marea Britanie pentru libera circulaţie a persoanelor, am pune în pericol principiile pieţei unice a Uniunii Europene, întrucât toată lumea ar dori excepţiile respective”, a afirmat Merkel la o reuniune organizată de asociaţia patronală germană BDA.

Premierul britanic, Theresa May, și-a exprimat, săptămâna trecută, regretul după refuzul președintelui Consiliului European, Donald Tusk, de a deschide negocieri cu privire la situația cetățenilor britanici expatriați în Uniunea Europeană după Brexit.

Celor 80 de deputați britanici care i-au scris pentru a-i cere ca drepturile britanicilor stabiliți în UE să fie protejate în ciuda ieșirii Marii Britanii din Uniune, Donald Tusk le-a răspuns marți că negocierile pe acest subiect vor putea începe numai după ce guvernul de la Londra va declanșa oficial procedura de retragere.

„Am sperat (…) că vom putea aborda această chestiune într-un stadiu incipient al negocierilor”, a reacționat Theresa May în plenul Camerei Comunelor, subliniind că este „firesc să ofere garanții” expatriaților.

„Cred însă că reacția la care am asistat arată cât de judicios este pentru noi să nu oferim garanții în privința drepturilor cetățenilor din UE care trăiesc în Marea Britanie, pentru că, după cum am văzut, în acest fel i-am abandona subit pe cetățenii britanici”, a adăugat ea.

Theresa May a refuzat să garanteze drepturile după Brexit celor aproape trei milioane de cetățeni din UE care locuiesc în Marea Britanie atât timp cât nu există un acord similar pentru cei 1,2 milioane de expatriați britanici rezidenți în UE.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.