România, țara unde se fură orice. Containerele de gunoi de pe șosele sunt legate cu lanțuri ca să nu mai dispară

containere gunoi
Foto: DRDP Timişoara / Facebook

Autoritățile au anunțat că se fură containerele de gunoi amplasate în parcările de pe drumurile naționale din județul Arad. Din acest motiv, containerele au început să fie legate cu lanțuri, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Potrivit autorităților, pe mai multe drumuri naționale intens circulate din județul Arad au fost amplasate, de la începutul anului, 16 tomberoane de dimensiuni mai mari.

„Până astăzi, au „rezistat” 10 dintre containere, 6 fiind furate. Secția Drumuri Naționale Arad a făcut sesizări la posturile de poliție din Șimand, Petriș și Săvârșin. S-a recomandat securizarea containerelor cu lanț, lucru pe care drumarii din Arad l-au făcut”, a mai transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara pe pagina sa de Facebook.

Hoții au încercat însă să fure un tomberon chiar și după ce acesta a fost legat cu lanțuri. DRDP Timișoara a publicat o fotografie în care se vede că lanțul a fost tăiat parțial, hoții nereușind să taie complet lanțul și să fure containerul.

Instituția a mai anunțat că vor fi amplasate camere video în 22 din parcările de pe raza de administrare a DRDP Timișoara. „Am pregătit unele parcări pentru a se monta camerele pe stâlp. Și, surpriză… Un stâlp deja a fost furat”, a mai transmis DRDP Timișoara.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.