România stă dezastruos la numărul copiilor vaccinați împotriva COVID. Comparație cu alte state

copil băiat

Foto: PublicDomainPictures / pixabay.com

Deși a început în urmă cu 7 luni și jumătate, în data de 2 iunie 2021, doar 16,51% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani din România au fost vaccinați împotriva COVID-19 cu cel puțin o doză, arată datele transmise de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 la solicitarea GreatNews.

În cazul grupei de vârstă 16-19 ani, procentul este ceva mai mare, însă tot sub media națională de 41%. Astfel, de la începutul campaniei de vaccinare a adolescenților (care a fost posibilă din primăvara anului 2020), au fost vaccinați cu cel puțin o doză 39,18% dintre ei.

Iată și câți copii, adolescenți și tineri au fost vaccinați în regim complet și câți rămân, în continuare, nevaccinați:

Sursa: Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19


Vaccinarea minorilor (copii și adolescenți) la 11 ianuarie 2022

Grupa de vârstăDoza 1Doza 2Doza 3
12-15 ani138.575128.3641.781
16-17 ani124.911119.3787.186
Sursa: Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19

În schimb, în SUA, 54% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani sunt vaccinați împotriva COVID-19, potrivit pbs.org.

În Olanda, procentul este și mai mare: 63% dintre copiii din grupa de vârstă 12 – 17 ani sunt vaccinați complet împotriva noului coronavirus.

Potrivit euronews.com, 79% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani din Franța sunt vaccinați cu cel puțin o doză.

În Italia, procentul acestora este de 72,49%, iar în Spania de 87,6%.

În Elveția procentul copiilor din grupa de vârstă 12-18 ani care au fost vaccinați este mai mic, de doar 40,35%.

Vă recomandăm și:

Aici vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version