România șovină. Doar doi din zece români ar accepta un străin în familie

marșul pentru viață anti-avort bucurești
Foto: Andreea Dogar

România este printre cele mai credincioase țări din Europa, dar, potrivit unui nou studiu, și printre cele mai șovine.

Doar doi din zece români ar accepta membri ai familiei sau prieteni de o altă etnie, potrivit unui studiu comandat de Institutul Elie Wiesel.

Românii au o toleranță destul de mare când vine vorba de evrei (3,4 pe o scară unde 1 este nivelul maxim de acceptare, iar 7 este minimul) sau maghiari (4,1), însă nu sunt deloc toleranți când vine vorba de romi (4,8) sau arabi (5).

Studiul, realizat pe un eșantion de peste o mie de persoane, arată diferențe mari de percepție între zonele de reședință ale respondenților. Astfel, arabii sunt foarte puțin tolerați în zonele rurale, în timp ce romii sunt puțin doriți în zonele urbane.

Potrivit cercetării, românii care cred că arabii nu ar trebui să vină în țara noastra sunt mai numeroși decât în 2015, numărul lor crescând de la 18% la 24%. Mai mult, doar 12% dintre respondenți ar accepta să aibă vecini maghiari, față de 16% în 2015. Doar 10% dintre români ar accepta romi printre prieteni.

O treime dintre români cred că romii reprezintă o problemă. De cealaltă parte, evreii sunt percepuți într-o lumină neutră. Doar 16% dintre români cred că această minoritate etnică aduce avantaje României.

Doar șase din zece români cred că minoritățile ar trebui să aibă aceleași drepturi ca restul cetățenilor României, însă tot mai mulți români (19%, față de 13% în urmă cu doi ani) sunt de părere că evreii și mai ales romii se bucură de mai multe drepturi decât românii.

Puteți citi toate rezultatele studiului, realizat între 14 septembrie și 6 octombrie, aici.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.