România, secolul XXI: Un vasluian a murit, după ce ambulanța a rămas împotmolită în noroaie

PSD se laudă că a scos țara din noroaie. Foto: Pixabay

O ambulanță a rămas împotmolită în noroi în timp ce se deplasa să acorde ajutor medical unui bărbat în vârstă de 51 de ani, cu afecțiuni cardiace, din comuna Delești, în județul Vaslui.

Pacientul a cerut ajutorul ambulanței în această dimineață, la ora 6:00, prin apelul de urgență 112. Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul ISU a răspuns imediat apelului, însă pe drumul comunal 105, la câțiva kilometri de casa bolnavului, ambulanța a rămas înțepenită în noroaie.

Cadrele medicale au cerut ajutorul unui alt echipaj, de această dată o șenilată, pentru a prelua bolnavul, care nu mai era conștient.

S-a cerut și ajutorul autorităților locale din Delești, pentru curățarea drumului. Acestea au intervenit cu un buldoexcavator. A fost, însă, prea târziu pentru vasluianul bolnav de inimă.

”Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziţie prin intermediul autorităţilor locale. Din păcate, la faţa locului, medicul nu a mai putut face nimic pentru pacientul în vârstă de 51 ani, acesta fiind declarat decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, citat de Adevărul.

Una dintre principalele fraze folosite de liderul PSD, Liviu Dragnea, în actuala campanie electorală este: ”Am scos România din noroaie!”.