Eurovision 2017. Ilinca și Alex Florea s-au calificat în marea finală de la Kiev, după ce au depășit cea de-a doua semifinală a concursului muzical Eurovision.
România reușește, astfel, să treacă de semifinale pentru a 13-a oară din tot atâtea încercări. Ilinca și Alex Florea și piesa lor ”Yodel It!”, care combină celebrul cântec alpin cu muzica rap, au atras multe voturi din partea telespectatorilor europeni.
Românii din țară nu au avut voie să voteze pentru reprezentanții lor, fapt care se va menține și în finala de sâmbătă seară.
A doua semifinală a avut parte de numeroase momente interesante, cum ar fi cererea în căsătorie acceptată de interpreta din Macedonia, care este și însărcinată, însă nu a reușit să prindă finala.
Alături de cei doi artiști din România, în finală s-au calificat joi seară și cântăreții din Bulgaria, Belarus, Croația, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda și Austria.
În marea finală de la Kiev, de sâmbătă seară, vor mai fi și Suedia, Australia, Belgia, Azerbaijan, Portugalia, Grecia, Moldova, Polonia, Cipru, Armenia (n.r. – calificate după prima semifinală), cât și Franța, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia și Ucraina – calificate automat.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: