Site icon Great News

România nu va participa la Eurovision 2024. Care este motivul

eurovision 2024

Sursa: TVR

România nu va participa în acest an la concursul muzical Eurovision din cauza „constrângerilor financiare”, anunță TVR.

„Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administrație (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC)”, se arată pe site-ul televiziunii publice.

Hotărârea a fost luată în ședința de joi, 25 ianuarie, cu 5 voturi „pentru”, 4 „abţineri” şi 4 „împotrivă”.

De asemenea, Consiliul de Administraţie a aprobat bugetul SRTv (Societatea Română de Televiziune) pentru 2024, care nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional.

„Deşi a beneficiat de o prelungire a termenului limită pentru înscrierea la concursul din 2024, mulțumită unei colaborări de tradiţie cu European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului, TVR se vede nevoită să amâne participarea la Eurovision Song Contest pentru o ediţie viitoare”, a mai transmis TVR.

Eurovision 2024 va avea loc în oraşul Malmö din Suedia, ţara al cărei reprezentant a câştigat ediţia din 2023 a concursului.

De-a lungul anilor, mai multe ţări, precum Ungaria, Turcia, Bulgaria, Muntenegru, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina sau Macedonia de Nord au decis să nu participe la concursul internaţional, mai notează TVR.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Exit mobile version