AcasăEconomicRomânia interzice creșterea și sacrificarea șinșilelor și a nurcilor pentru blănuri. Ce...

România interzice creșterea și sacrificarea șinșilelor și a nurcilor pentru blănuri. Ce se întâmplă cu fermele existente

-

Creșterea și sacrificarea șinșilelor și a nurcilor în scop comercial, pentru blănuri, a fost interzisă în România. Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat în favoarea interdicției, după ce Senatul României votase legea în anul 2022.

Concret, Legea pentru completarea art. 22 din Legea nr.205/2004 privind protecţia animalelor interzice creşterea, capturarea intenționată, precum și uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de șinșilă și de nurcă, începând cu data de 1 ianuarie 2027.

Pentru a intra în vigoare, legea mai trebuie să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis. România era unul dintre ultimele state din Uniunea Europeană care mai permitea creșterea și sacrificarea nurcilor și a șinșilelor pentru fabricarea de blănuri. Legiuitorul a introdus interdicția începând cu anul 2027 pentru a oferi o perioadă de tranziție de 2 ani pentru fermele de animale de blană din România.

„O perioadă de tranziție este necesară pentru a răspunde nevoii de predictibilitate economică, iar deținătorii fermelor să aibă timp pentru a-și lichida afacerile. În același timp, angajații acestor ferme trebuie să aibă timp pentru găsirea altor locuri de muncă – pe cont propriu sau cu ajutorul proprietarilor fermelor. 24 de luni constituie o perioadă suficientă de tranziție, luând în considerare dimensiunile reduse ale acestui sector în România: două ferme de nurci americane care au rămas să își desfășoare activitatea în țara noastră și mai puțin de 10 ferme de șinșile.

Această perioadă de 24 de luni include două cicluri complete de producție, împreună cu câteva luni de zile pentru parcurgerea tuturor etapelor juridice și practice care presupun desființarea respectivelor ferme. De asemenea, în cei 2 ani de zile prevăzuți, angajații din aceste ferme vor putea să facă tranziția către alte locuri de muncă, inclusiv (la nevoie) urmând cursuri de recalificare profesională”, se arată în motivarea amendamentului care a introdus perioada de tranzație de 2 ani.

Foto: sergei_spas / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...