România iese din starea de aleră. Rafila: Nu se mai poartă mască nici la interior

Starea de alertă în România încetează începând de mâine și toate măsurile restrictive vor fi eliminate, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Masca de protecție nu va mai fi obligatorie nici la interior, nici la exterior. De asemenea, operatorii economici nu vor mai funcționa cu restricții de oră sau capacitate.

De asemenea, nici certificatul de vaccinare nu va mai fi cerut. „Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a anunțat ministrul Sănătății.

Totuși, Rafila a subliniat că ministerul va recomanda „cu tărie” mai multe măsuri, chiar dacă acestea nu vor mai fi obligatorii.

Măsurile recomandate în continuare:

  • Purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli, universități;
  • Evitarea spațiilor aglomerate fie că sunt închise sau deschise;
  • Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic;
  • Mijloacele de transport în comun și unitățile de interes public trebuie curățate și dezinfectate periodic;
  • Persoanele care au simptome – testare, prezentare la medic, la centrul de evaluare;
  • Măsurile fac parte din pachetul de responsabilitate individuală.
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.