România expulzează un atașat militar din Ambasada Rusiei la București. Mesajul ministrului de Externe

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că Alexei Grișaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, a fost declarat persona non grata în România.

MAE a comunicat decizia părții ruse în 26 aprilie 2021, în cadrul unei întâlniri între ministrul Bogdan Aurescu și ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin.

Autoritățile române spun că acțiunile lui Grișaev contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.

„Am citit în trecere o reacţie pe care Ambasada Rusiei a postat-o în aceste zile pe Facebook şi am văzut acolo un fel de avertisment mai mult sau mai puţin voalat la adresa României, de a nu merge în siajul unor aventurişti militari din conducerea NATO. Cert este că este regretabil faptul că nu se ştie încă în cadrul diplomaţiei ruse că, după 17 ani de la momentul aderării României la NATO, România este NATO”, a declarat Bogdan Aurescu, într-o emisiune televizată.

„Faptul că România face parte din această alianţă este o garanţie pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi, fără niciun fel de dubiu, de aceea am şi spus că nu există niciun fel de pericol pentru România şi pentru cetăţenii ei în cursul acestei crize care a avut loc zilele trecute. Dar trebuie să fim foarte clari aici: orice ameninţare la adresa României este de fapt o ameninţare la adresa NATO şi luăm în serios aceste aspecte”, a mai spus ministrul Bogdan Aurescu la Antena 3.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.