AcasăAlegerile editorilorRomânia e în grupa mondială a FedCup. Victorie de senzație a Simonei...

România e în grupa mondială a FedCup. Victorie de senzație a Simonei Halep

-

13:19. România conduce cu 3 la 0 Elveția și echipa noastră este în cupa mondială a FedCup. Al treilea punct a fost adus de Simona Halep. Simona Halep a învins-o pe Patty Schnyder (39 de ani, 149 WTA), scor 6-2, 6-1. Urmează încă două meciuri, la simplu și la dublu, însă scorul general rămâne în favoarea româncelor.

România este foarte aproape de a intra în elita mondială a tenisului feminin. La Cluj, Simona Halep și Irina Begu s-au impus în primele două meciuri de sâmbătă, iar România conduce Elveția cu 2-0.

Tot la Cluj s-a stabilit sâmbătă cea mai mare asistență la un eveniment sportiv în sală disputat în România.

Zece mii de fani le-au susținut pe Halep și Begu. Simona Halep, numărul 1 mondial, a trecut în trei seturi de Victoria Golubici, printr-un meci care a fost mai dificil decât părea iniţial. Simona Halep a fost condusă în debutul partidei, revenind însă în forţă. A fost egalată apoi în setul doi, pierdut cu 1 la 6, dar a câştigat net al treilea set, cu 6 la 1.

Irina Begu, locul 38 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Timea Bacsinszky, locul 46 WTA. Astăzi, începând cu ora 12:00, Simona Halep o va întâlni pe Timea Bacsinszky, Irina Begu pe Viktorija Golubic, iar la dublu vor juca perechile Irina Begu/Simona Halep cu Patty Schnyder/Jil Teichmann. Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială a FedCup by BNP Paribas.

După meciul cu Irina Begu, Timea Bacsinszky a lăcrimat. Însă nu din cauza înfrângerii, ci pentru că are amintiri legate de România.

Timea are origini românești, iar în copilărie venea la bunicii din Satu Mare. „Bunicii mei au fost foarte săraci, dar îmi amintesc că mi-au cumpărat când eram mică doi pui de găină, unul alb și unul negru, ca să fiu fericită când mă joc în grădină. După un an, când au crescut, a venit cineva și a spus că trebuie să îi tăiem ca să facem supă.

Pentru elvețieni a fost șocant când le-am povestit, dar pentru mine este o amintire foarte prețioasă, la fel cum este cea în care stăteam în grădină pe un scaun și îmi făceau duș cu apa dintr-o găleata.

Bunicii mei au murit, dar și acum mai știu de zacusca de vinete și de multe alte bunătați. Mă simt binecuvântată că am trăit aceste lucruri. Ei mi-au dat totul și le duc dorul”, a spus Timea Bacsinszky la conferința de presă de la finalul meciului cu Irina Begu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...