Economia României a depășit-o pe cea a Greciei. Pe ce loc am ajuns în Europa

. Foto: Pixabay

Este oficial: Economia României a întrecut-o pe cea a Greciei în topul continental, urcând un loc în clasamentul Uniunii Europeane. Țara noastră a avut cea mai mare creștere economică din UE: 7%.

Produsul intern brut realizat anul trecut de România a fost de aproape 188 de miliarde de euro. Această performanță economică locală nu a făcut, însă, valuri la nivelul Uniunii, care a înregistrat o creștere de 2,8% față de anul precendent, potrivit Eurostat.

România ocupă locul 16, mult sub Polonia, de exemplu, care a profitat din plin de aderarea la Uniunea Europeană și nu a mai cunoscut recesiunea economică de un sfert de secol.

Mai exact, economia spațiului comunitar a ajuns la 15,3 trilioane de euro în 2017, România însemnând doar 1,2% din aceasta.

Peste jumătate din PIB-ul Uniunii Europene a fost generat în 2017 de cele trei mari puteri vest-europene: Germania, Marea Britanie şi Franţa. Cei mai productivi din punct de vedere economic sunt nemții, al căror PIB de 3,3 trilioane de euro înseamnă mai mult de o cincime din toată economia Uniunii Europene.

Marea Britanie și Franța împart 30% din PIB-ul Uniunii, iar următoarele economii sunt ale Italiei (11,2%), Spaniei (7,6%) şi Olandei (4,8%).

Chiar dacă a reușit să iasă din lista economiilor care nu înseamnă nici măcar un procent din total, care cuprinde 11 state – Malta, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Croaţia, Bulgaria, Luxemburg, Slovacia şi Ungaria -, România este încă în urma Cehiei, o țară mai mică.

Forţa de muncă cea mai scumpă din Uniunea Europeană este în Grecia, de 14,5 euro pe oră (2017, Eurostat). Pe locul doi se situează Portugalia (14 euro pe oră), urmată de Cehia (11 euro), Polonia (9,4 euro), Ungaria (9,1 euro) şi România (6,3 euro).