Români înjunghiați la Paris într-un atac rasist

cuțit atac

Sursa: leo2014 / pixabay.com

Un bărbat cu probleme psihice este suspectat că a înjunghiat cu un cuțit 3 persoane, dintre care două de origine română, în suburbiile Parisului, relatează lefigaro.fr.

Persoanele de orgine română sunt de etnie romă, iar atacatorul este investigat acum pentru tentativă de crimă „motivată de rasă, etnie sau religie”, a anunțat Parchetul din Nanterre marți, 15 decembrie.

Tentativa de crimă motivată de etnie este luată în calcul deoarece bărbatul în cauză și-a motivat gestul prin etnia victimelor.

Potrivit unor surse din poliție, atacatorul prezintă probleme psihice grave, de natură schizofrenică. În acest moment, autoritățile judiciare investighează dacă pista rasistă se susține sau nu.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în localitatea Antony (Hauts-de-Seine), care are în jur de 60.000 de locuitori și se află în suburbiile din sudul Parisului.

Două dintre victime sunt de origine română, potrivit Parchetului: un tânăr de 19 ani și o femei a cărei identitate nu e cunoscută și care este internată la reanimare în acest moment. A treia victimă, o femeie de 59 de ani, este și ea spitalizată.

Sursa: leo2014 / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version