AcasăAlegerile editorilorUn român, ales Fotograful anului 2014 în Australia

Un român, ales Fotograful anului 2014 în Australia

-

Un român stabilit de 17 ani în Melbourne, a fost desemnat Fotograful anului 2014 în Australia.

Premiul i-a fost acordat de revista “Australian Photography + digital”, cea mai importantă publicaţie de specialitate din ţară.

Mihai Florea, în vârstă de 47 de ani, este de profesie inginer.  El a primit ca premiu un cec de 5.000 de dolari şi un aparat foto, în valoare de 1.495 de dolari.

Juriul revistei a selectat câştigătorii în urma analizării a peste 7.500 de fotografii artistice realizate de fotografi semiprofesionişti şi amatori din întreaga Australie.

Mihai Florea a fost desemnat câştigătorul absolut al concursului, precum şi câştigătorul categoriei pentru fotografii alb-negru. Au mai fost acordate premii pentru categoriile “Peisaj”, “Viaţa în Natură” şi “Portret”.

“În concurs au intrat nişte imagini cu adevărat extraordinare ale concurenţilor, chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Este o onoare pentru mine şi mulţumesc foarte mult organizatorilor”, a declarat Florea, potrivit mediafax.ro.

Mihai Florea este inginer constructor şi trăieşte în Australia din 1998. Este căsătorit, are doi copii, iar în prezent, lucrează în cadrul primăriei unei mici localităţi de lângă Melbourne.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

3 COMENTARII

  1. Multumesc pentru articol:) dar, ss putea sa va rog sa schimbati fotografia? Nu este a mea..

  2. Lasa-i ca-s idioti, asa e “presa” din tara hotilor si speculantilor…Felicitari tie ptr realizare!

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...