Robert Negoiță anunță că e dispus să candideze la Primăria Capitalei din partea PSD-PNL

robert negoiță cătălin cîrstoiu

Foto: Facebook

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat la postul de televiziune Realitatea Plus că este dispus ă candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD îi va cere acest lucru.

„Nu pot să vă confirm acum. Cert este că e un moment important, Bucureștiul a suferit de subdezvoltare, în ultimii 4 ani, și noi trebuie să ne luptăm cu toate forțele pentru București. Dacă partidul o va face, nu voi mai refuza, deși până acum am tot refuzat.

Am avut mai multe discuții, chiar și luni, la guvern, dar nu vreau să dau detalii.

Eu nu mă mai opun unei nominalizări din partea alianțe. Deci, aș fi dispus să fiu candidatul PSD-PNL. Au fost discuții, inclusiv în alianță, nu e o decizie luată, vor mai fi discuții.

Nu sunt decizii pe care le iau eu, ci doar îmi arăt disponibilitatea de a candida din partea alianței. Eu nu am fost implicat, dar mi-au fost prezentate analize nefavorabile, pentru că de aceea ne-am tot întâlnit ca să găsim o soluție la problema Cîrstoiu”, a declarat primarul Sectorului 3 pentru Realitatea Plus.

Recent, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că nu se poate continua cu varianta Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Bucureștiului până când nu sunt lămurite acuzațiile ce planează asupra fostului manager de la Spitalul Universitar.

Conform dezvăluirilor făcute de HotNews.ro, Cîrstoiu a oferit consultații plătite la clinica sa privată, Anemona, în ciuda faptului că legea îi interzicea să ocupe o funcție remunerată în altă societate atât timp cât era managerul unui spital de stat.

Mai mult, investigațiile HotNews.ro au arătat că medicul Cîrstoiu își trimitea în mod constant pacienți de la spital la clinica sa privată, pentru diferite consultații și intervenții medicale.

Luni, Cătălin Cîrstoiu ar trebui să își depună oficial candidatura la Primăria Muncipiului București.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version