Rezultate Evaluarea Națională după contestații. Ce note s-au luat

rezultate evaluarea națională după contestații

Rezultate Evaluarea Națională după contestații. Ministerul Educației Naționale a afișat astăzi rezultatele obținute de elevii de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2017 după contestații.

Rezultatele au fost publicate astăzi, la ora 12.00, pe siteul evaluare.edu.ro. Pentru a afla nota unui elev puteți căuta după numele său. De asemenea, puteți ordona candidații alfabetic sau după note.

Erorile apărute din cauza neatenției în momentul transcrieii notelor au fost și ele corectate. Cel mai mediatizat a fost cazul unei eleve din județul Ialomița a cărei notă de la proba de Matematică a fost introdusă greșit în baza de date (deși obținuse nota 9,40, eleva a aflat în ziua afișării că a luat 2,40). Nota sa apare corectată acum în baza de date.

Surpriza unei eleve care a aflat că a luat 2,40 la Evaluare. Nota corectă după contestații

Înainte de contestații, promovabilitatea la Evaluare Națională 2017 a fost de 76,9%. Situaţia statistică generală arată că 108.252 de candidaţi (76,9%) au obţinut medii peste 5, rezultate superioare cu aproximativ două procente celor de anul trecut (75%), a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Înainte de contestații, la proba de Limba şi literatură română, 121.227 de candidaţi au primit note peste 5 (85,9%, rată superioară cu peste 3% celei din anul trecut). Dintre aceștia, 1.719 candidaţi au fost notați cu 10. La Matematică, 92.799 de candidaţi au avut note peste 5 (65,9%), dintre care 4.350 de candidați au primit nota 10.

Rezultate Evaluarea Națională după contestații – rata de participare

Rata de participare a fost de 97,1%: 140.712 de candidaţi au fost prezenţi (dintr-un total de 144.929 înscrişi).

Șase elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

Cea mai slabă promovabilitate s-a înregistrat judeţele Giurgiu (61,2%), Teleorman (63,5%), Harghita (67,9%), Mehedinţi (68%), Caraş Severin (69,6%), Satu Mare (69,7%) și Vrancea (69,9%).

Cea mai ridicată promovabilitate s-a înregistrat în județul Brăila, de peste 92%. Următorul județ a fost Clujul, cu 90%. Acestea sunt singurele două județe unde promovabilitatea a depășit 90%.