Rezultate Evaluare Națională 2018 Cernavodă. Edu.ro afișează notele

rezultate evaluare națională 2018 cernavodă
Foto: scoala1cernavoda.info

Rezultate Evaluare Națională 2018 Cernavodă. Elevii din orașul de pe Dunăre care au terminat clasa a VIII-a și care săptămâna trecută au dat examenele din cadrul Evaluării Naționale află astăzi ce note au obținut.

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2018 sunt publicate marți, 19 iunie, pe siteul edu.ro, până în ora 12.00, după cum a anunțat Ministerul Educației Naționale.

Elevii care sunt dezamăgiți de notele primite la examene pot depune contestații tot în ziua de marți, 19 iunie, în intervalul orar 14.00 – 19.00.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 23 iunie.

Rezultate Evaluare Națională 2018 Cernavodă – Cum se pot depune contestații

Atât copiii, cât și părinții, trebuie să fie conștienți de faptul că nota obținută la contestație poate fi mai mică sau mai mare decât nota inițială. Așadar, o contestație nu înseamnă că nota doar va crește sau va rămâne aceeași. Candidații care depun contestații trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip în care să menționeze că au înțeles acest lucru.

În procesul de soluționare a contestațiilor, după ce evaluarea făcută de către cei doi profesori evaluatori a fost finalizată și validată, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 1 punct, atunci este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire.

Nota rezultată este înregistrată în catalogul Evaluării Naționale.

În situația în care diferența dintre notele date de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată din cele 4 note, după ce cele două note / valori extreme au fost eliminate, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note / valori centrale.

Media obținută reprezintă nota finală și e trecută în catalogul Evaluării Naționale.

Rezultate Evaluare Națională 2018 Cernavodă – Se poate ajunge la a treia etapă de corectare

În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarera inițială și cea de la contestații, lucrarea va fi transmisă spre reevaluare altor doi profesori evaluatori.

Nota finală, obținută în urma reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată din cele 4 note, după eliminarea celor două note / valori extreme, ca media aritmetică, cu zecimale, fără rotunjire, a celor două note / valori centrale.

Nota obținută este definitivă și nu mai poate fi modificată, ea reprezentând nota obținută de candidat la proba respectivă.

Rezultate Evaluare Națională 2018 Cernavodă – Elevii își pot vedea lucrările

Candidatul major sau părinții / reprezentanții legali ai candidatului minor pot solicita comisiei județene / a municipiului București de organizare a Evaluării Naționale vizualizarea lucrării propriului copil după afișarea rezultatelor finale, adică după etapa de soluționare a contestațiilor.

Candidatul minor trebuie să fie însoțit în mod obligatoriu la vizualizarea lucrării de un părinte / reprezentant legal.

Solicitarea de vizualizare nu poate duce la reevaluarea și / sau la modificarea notei acordate lucrării.

Rezultate Evaluare Națională 2018 Cernavodă – Media de la Evaluarea Națională contează cel mai mult la admiterea la liceu

Ministerul Educației Naționale a informat că peste 150.000 de elevi s-au înscris în acest an pentru susținerea Evaluării Naționale. Prima probă, cea la Limba și literatura română, a avut loc luni, 11 iunie.

Miercuri, 13 iunie, elevii au dat proba la Matematică, iar joi, 14 iunie, elevii minorităților naționale au dat examen la limba maternă.

Media de admitere la liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (care are o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din V-VIII (care are o pondere de 20%). În funcție de această medie și de opțiunile alese, elevii sunt repartizați computerizat la liceu.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.