AcasăInternationalEuropaReportaj Sky News. Dovada că trupele de sabotori ruși care țintesc civili...

Reportaj Sky News. Dovada că trupele de sabotori ruși care țintesc civili există cu adevărat | VIDEO

-

O echipă de 5 jurnaliști de la televiziunea britanică Sky News a fost prinsă într-o ambuscadă a unor sabotori ruși care au tras zeci de focuri de armă asupra mașinii în care se aflau cele 5 persoane.

Unul dintre jurnaliști, Stuart Ramsay, a fost rănit în zona spatelui. Iar un cameraman a fost împușcat de două ori în vesta sa antiglonț. Deși s-a tras asupra sa neîncetat, cameramanul a continuat să filmeze ce se întâmpla.

Jurnaliștii se aflau în mașină și se îndreptau spre Bucha, un oraș situat la 30 de kilometri nord-vest de Kiev. La un moment dat a început să se tragă asupra lor. Inițial, au crezut că au ajuns la un punct de trecere ucrainean, așa că au început să strige că sunt jurnaliști.

Însă împușcăturile nu au încetat, iar mașina a fost pur și simplu ciuruită de gloanțe. Geamurile și parbrizul s-au spart, iar scaunele, volanul și bordul mașinii au fost distruse.

Ulterior, după ce au reușit să iasă din mașină, jurnaliștii au fugit într-o localitate din apropiere, iar niște localnici i-au adăpostit într-un depozit. Localnicii le-au spus că au dat peste o patrulă de recunoaștere alcătuită din sabotori ruși.

Jurnaliștii au confirmat că întregul atac părea unul profesionist: gloanțele loveau non-stop mașina și nu ratau. Guvernul ucrainean a avertizat de mai multe zile că trupe de sabotori ruși s-au infiltrat în țară pentru a crea haos și teroare și pentru a-i împușca pe civilii care încearcă să fugă.

Jurnaliștii de la Sky News numesc aceste trupe de sabotori „patrule ale morții”.

„Există cu adevărat, după cum am aflat”, au relatat jurnaliștii britanici în reportajul lor.

Din fericire, toți 5 au scăpat cu viață.

Acestea nu sunt primele imagini cu civili asupra cărora se trage. Anterior, pe rețelele de socializare a fost publicat un alt filmuleț în care o familie de ucraineni aflată într-o mașină încerca să scape de focurile de armă trase asupra vehiculului.

Vă recomandăm și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...