12 trucuri ca să scapi simplu și rapid de mahmureală

migrenă
Foto: Sasha Wolff / Grand Rapids (Wikimedia Commons)

Aproape oricine s-a confruntat măcar o dată cu mahmureala, acea senzație neplăcută lăsată de paharele în plus băute cu o seară în urmă. Nu este deloc ieșit din comun ca după o petrecere să ai parte de durerile de cap specifice mahmurelii, însă cu ajutorul unor remedii eficiente poți să te simți ca nou.

Mahmureală este consecința deshidratării generate de consumul de alcool, dar şi a altor efecte ale alcoolului asupra sistemului digestiv, a rinichilor sau a ficatului. Consumul de alcool are efect diuretic asupra organismului și de fiecare dată când mergi la toaletă elimini apă, dar și o mulțime de substanțe minerale, fapt ce va cauza starea neplăcută specifică mahmurelii.

Dacă te întrebai de ce te doare capul de la băutura, trebuie să știi că de vină pentru migrenele de după petrecere este deshidratarea. De altfel, migrenele în general au drept cauza deshidratarea, însă atunci când consumăm alcool ea este mai acută. Corpul intră, practic, pe „avarii” și consumă apă din țesuturi, fapt ce duce la dureri din mai multe arii, inclusiv migrene.

Cele mai frecvente simptome ale mahmurelii sunt greaţa, indigestia, durerile de cap şi musculare, dar și ameţelile, fotosensibilitatea, durerile de stomac, slăbiciunea musculară și extenuarea.

Există o mulțime de leacuri populare împotriva mahmurelii, însă nu toate sunt eficiente. Vestitul leac conform căruia „cui pe cui se scoate” și care spune că încă un pahar băut a doua zi dimineață s-ar putea să-ți vindece simptomele este una cât se poate de eronată. Această metodă nu va duce nicidecum la vindecarea mahmurelii, ci poate doar la întârzierea instalării ei.

Iată cele mai eficiente remedii pentru mahmureala:

1. Apa – este cel mai bun remediu pentru mahmureală și elementul de care corpul tău are cea mai mare nevoie după o noapte stropită de alcool.

2. Ceaiul verde – energizant, hidratant și cu un gust răcoritor, ceaiul verde este un remediu bun pentru mahmureală și poate înlocui cu succes cafeaua.

3. Ceaiul de ghimbir și de mentă – au un efect benefic asupra stomacului şi alungă greața.

4. Apă de cocos – excelentă pentru hidratare, dar și plină de vitamine, anitoxidanți și electroliți, ea te va ajuta să ai parte de o zi mai ușoară după o petrecere până în zori.

5. Spanac – vitaminele conținute și efectul său răcoritor te vor ajuta să treci mai ușor peste mahmureală.

6. Banane – potasiul conținut de aceste fructe exotice este de mare ajutor pentru organism după prea multe pahare.

7. Kiwi – te va ajuta și el datorită conținutului de vitamine, dar și a efectului răcoritor și al gustului acrișor, care îți taie greața.

8. Ouă – un mic dejun clasic ce conține niște ochiuri este perfect pentru dimineața de după petrecere.

9. Roșii – antioxidanții din roșii te vor ajuta să îți revii mai ușor.

10. Ciorba – acră și răcoritoare, dar si cu o mulțime de substanțe nutritive de la legume și zarzavaturi, ciorba este un leac excelent împotriva mahmurelii.

11. Alte remedii eficiente împotriva mahmurelii sunt o baie cu sare amară, câteva exerciții fizice dar și repaus la pat.

12. De asemenea, poți ieși la o plimbare ușoară sau poți să apelezi la un masaj.

Nu sunt recomandate mâncărurile grase și nici sucurile de citrice. Lămâia, un fruct adesea utilizat pentru a alunga greața, nu este deloc indicată, deoarece irită stomacul.

Nu există vreo pastilă pentru mahmureală, dar dacă vrei efecte mai rapide, poți apela la o aspirină, sau o pastilă pentru migrene și altfel de dureri (pilule cu ibuprofen, de exemplu). Vitaminele efervescente, pilulele de vitamina B, sau comprimatele cu magneziu sunt și ele de ajutor.

Starea neplăcută de după petrecere e dată, în primul rând, de cantitatea de alcool consumată. Dacă ai grijă să bei cu moderație, mahmureala va întârzia să apară. De asemenea, pentru că principala cauza a mahmurelii este deshidratarea, consumul de apă în timpul petrecerii te poate ajuta să ai parte de o trezire mai ușoara. De efect sunt și gustările de orice fel, care îți vor ajuta corpul să facă față alcoolului consumat.

Amestecarea mai multor tipuri de băuturi este blamată adesea pentru mahmureală, însă în realitate nu amestecul băuturilor este problema, ci cantitatea. Atunci când bem din mai multe băuturi, cantitatea de alcool consumată este mai mare. De asemenea, există și o tendință naturală de a începe petrecerea cu băuturi mai slabe, așa cum sunt berea sau cocktailurile cosmopolitan, care se consumă în înghițituri mici, și de a continua distracția cu băuturi mai tari – rom, vodkă, whiskey – fără să se modifice ritmul de a le consuma, așa că în final cantitatea de alcool consumată este mult mai mare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: