Reguli noi pentru returnarea sticlelor de plastic. Ce nu trebuie să le lipsească pentru a fi primite

FOTO: pasja1000/Pixabay.com
FOTO: pasja1000/Pixabay.com

În mai puțin de 4 luni, pentru a putea fi returnate, sticlele de plastic trebuie să aibă și capace.

De asemenea, recipientele cu alimente pentru consum imediat, cum sunt paharele pentru cafea și cutiile pentru alimente, este indicat să fie din materiale sustenabile, avertizează Green Environment Support, una dintre cele mai mari companii de consultanță de mediu din țară.

Agenții economici au de implementat, conform Ordonanței nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, o serie de măsuri, ca parte din procesul de creștere de gradului de reciclare si reducere a ambalajelor din plastic:

  • de la 3 iulie 2024 recipientele din plastic de unică folosință sau materiale compozite care conțin băuturi, cu o capacitate de până la 3 litri, trebuie să aibă dopul atașat de sticlă în cazul în care acesta este din plastic. Astfel, măsura vizează sticlele din plastic cu orice tip de conținut, de la apă, băuturi carbogazoase, sucuri la băuturi alcoolice;
  • din 2025 sticlele PET de băuturi cu capacitatea până la 3 litri trebuie să conțină în proporție de cel puțin 25% plastic reciclat;
  • agenții economici care pun pe piață pahare de băuturi din plastic, inclusiv capacele acestora sau recipiente pentru alimente destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet, trebuie să facă trecerea la materiale sustenabile ca parte a obligativității de a înregistra în fiecare an o reducere a cantității de plastic. Pentru anul 2024 reducerea este de 10% față de cantitățile anului 2022, iar până în 2026 procentul va ajunge la 20% raportat la același an de referință.

România reciclează doar 30% din plasticul existent, potrivit datelor Eurostat, fiind încă departe de obiectivele impuse de UE. Astfel, pentru a respecta termenul de conformare, 2025, impus de UE pentru țintele de reciclare, va fi observată o reducere semnificativă a cantităților de plastic de la un an la altul și un interes crescut din partea tuturor agenților economici pentru alternative durabile.

Este important de menționat că în România cele mai reciclate tipuri de deșeuri de ambalaje sunt metalul, cu o cotă de 51,12%, și sticla, cu 42,67%.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.