Reformatorii lui Tăriceanu vor fuziune cu un partid de la guvernare

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că Partidul Liberal Reformator, format în mare parte din foști membri PNL, poartă negocieri pentru o fuziune cu Partidul Conservator, condus în prezent de Daniel Constantin.

În tot acest timp, în PC ar exista tensiuni foarte mari. Mai mulți lideri ai partidului s-ar împotrivi acestei fuziuni. Mai mult, în urmă cu câteva săptămâni, câțiva membri PC au propus ca Daniel Constantin să fie schimbat din fruntea formațiunii politice și l-au propus pe Cristian Popescu Piedone ca înlocuitor.

De altfel, tensiunile din PC au început să devină mai vizibile spre sfârșitul anului trecut. Mai mult, pe 29 ianuarie, prim-vicepreședintele Partidului Conservator, Cristian Popescu Piedone, senatoarea Cristiana Anghel, vicepreşedinte şi încă patru lideri au anunţat că se retrag din toate funcțiile deținute.

Daniel Constantin a fost „renegat” inclusiv de fondatorul partidului, Dan Voiculescu, care a transmis din închisoare că actualul președinte al PC, care i-a fost foarte apropiat, e pe lista celor pe care „îi va judeca Dumnezeu în 2015”. Cu toate acestea, Daniel Constantin nu a avut nicio replică la declarația lui Voiculescu.

Un alt lider al PC care l-a atacat pe Constantin este și Felix Tache, consilier general la Primăria București.

„Eu, Tache Felix îl susțin pe Cristian Popescu Piedone la președinția partidului și cred că astfel vom putea scăpa de eticheta de partid „breloc” sau cea de „soluție imorală”. Cred cu tărie că Piedone ar putea să ducă partidul la următoarele alegeri la un scor de peste 5%, fără să aibă nevoie de niciun fel de alianță”, a declarat Felix Tache.

Mai mulți membri importanți ai PC, care îl susțin pe Piedone, fac presiuni pentru a organiza un congres în urma căruia să-l înlocuiască pe Daniel Constantin.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.