Referendumul pentru familia tradițională va ține două zile

Viorica Dăncilă FOTO: gov.ro declarația unică
Viorica Dăncilă. FOTO: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că referendumul pentru redefinirea familiei va fi organizat pe 6 și 7 octombrie. În acest sens a fost dată o ordonanță de urgență.

„Curtea Constituțională a României a avizat favorabil demersul de redefinire a familiei și se revizuire a Constituției. În acest moment, sunt întrunite toate condițiile legale pentru organizarea referendumului pe această temă.

Conform legii, Guvernul are obligație de a organiza acest scrutin, pentru care au semnat peste 3 milioane de cetățeni.

În ședința de astăzi, o ședință extraordinară, vom adopta actele necesare pentru buna desfășurare a referendumului pentru revizuirea Constituției, în forma adoptată de parlament.

Pentru ca cetățenii să aibă posibilitatea să-și exprime opțiunile cu privire la definirea familiei în Constituția României, referendumul va fi organizat timp de două zile, respectiv 6 și 7 octombrie 2018”, a declarat premierul Viorica Dăncilă